Încă din anii 1950 au fost preocupări intense referitoare la îmbunătățirea fondului cinegetic național prin introducerea unor specii, de real interes pentru fauna autohtonă .
Condițiile staționale din anumite regiuni au fost studiate și analizate de către specialiștii acelor vremuri, printre care conf. Otto Witting, prof. Vasile Cotta, ing. silvic Aurel Ungur și alții.
Silvicultorul Otto E. Witting (1889-1955) activase în sectorul silvic câțiva ani chiar în regiune (din anul 1939 până in anul 1941 a fost însărcinat cu conducerea Direcției Silvice Alba) și deja era familiarizat cu toate particularitățile existente acolo. Cu un an înainte de trecerea sa în neființă, acesta publica o sinteză despre ,,Regiunile indicate pentru parcurile de vânătoare populate cu cervide” în care amintește ca regiune favorabilă pentru cerb lopătar ,,pădurile situate în zona Sebeșului ”. Posibil ca această contribuție să fi influențat poziționarea țarcului din pădurea Petrești, câțiva ani mai târziu .
Așa cum deja este știut, cerbul lopătar, are cele mai mici efective între speciile de cervide din România, după cerbul comun si căprior. Specie alohtonă, adusă în urmă cu câteva secole în Transilvania în câteva parcuri vânătoresti, cu fluctuații ale efectivelor, are o reală importanță faunistica. Gestionarea durabilă a acestei specii ar fi un mare beneficiu în viitor pentru biodiversitatea românească.
Țarcul de la Hăpria, din imediata apropiere a complexului cinegetic ,,Lupoaia”, a fost înființat prin includerea unei suprafețe de păsuni, concesionate de la Primăria comunei Ciugud. Astfel, au fost îngrădite circa 6 hectare, din cele 18 concesionate. A fost ales spațiul cel mai adecvat care prezenta un biotop propice lopătarilor, cu trupuri de vegetație arbustivă întâlnită în zona deluroasă. Materialele aferente proiectului (stâlpi, plasă, sârmă, monturi, etc) au fost aduse din Ungaria.
Procesul de muncă a început în vara anului 2022 și s-a finalizat în luna octombrie al aceluiași an. Toată munca depusă pentru constituirea țarcului a fost efectuată de personalul asociației AJVPS Alba și de către voluntari, între care și membri vânători. Banii necesari achiziției lotului de exemplare de cerbi lopătari au fost asigurați exclusiv din contribuția membrilor vânători ai asociației.
În acel an s-au cumpărat de la un țarc (cu genitori valoroși provenind din Ungaria) din județul Mureș 20 de exemplare, iar alte 4 au fost oferite bonus de către cei care au în administrație țarcul.
În total, între cele 24 de exemplare au fost 12 masculi (cu trofee promițătoare, adulți și tineret), respectiv 12 ciute (în stadiul adult și femele tinere).

În incinta țarcului s-a amplasat un loc de hrănire și un loc pentru adăpare.
Ca dinamică populațională, din toamna anului 2022, până în luna octombrie a anului 2025, s-a ajuns la un efectiv estimat la 55-60 de exemplare.
Nu pot să nu amintesc aici volumul vast de muncă depus de către personalul de specialitate al asociației (în special dl. Florin Stanciu, paznic al fondului de vânătoare nr. 36 Berghin, în cuprinsul căruia a fost dispus țarcul și care zilnic l-a monitorizat), coordonați de către reputatul dr. Bogdan Dragomir, coordonatorul tehnic al acestei asociații.
Acest proiect temerar a fost o premieră postdecembristă, la nivel național, totul făcându-se din fondurile asociației AJVPS Alba, fără vreun sprijin din partea ministerului de resort sau al altor entități care ar fi trebuit să încurajeze asemenea manifestări.
Obiectivul acestui demers a fost de a asigura o ,,împrosparare a sângelui”, o îmbunătățire a calității genetice pentru populația existentă deja în fondul de vânătoare nr.52 Pianu, din apropierea orașului Sebeș, colonizata încă din anul 1957.
Contingentul de cerbi lopatari existent aici este vizibil afectat de consangvinizare, fiind un nucleu izolat de exemplare. În prezent, pe fondul de vânătoare Pianu se estimează un număr de 100 exemplare sedentare.
Distanța de la țarcul de aclimatizare până la eliberarea în teren a fost de aproximativ 25 de km. Toate exemplarele au fost crotaliate. Caracterul gregar specific etologiei lor îi va ajuta în integrarea în cârdurile de acolo. Configurația trofeelor, dimorfismul sexual evident poate sprijini în identificarea și localizarea lor ulterioară. Habitatul mozaicat care generează condițiile necesare de hrană și adăpost prezent în aceste locuri, va fi un suport bun pentru exemplarele introduse.
S-a ales locul cel mai potrivit din fondul cinegetic, acolo unde au fost eliberate până acum (în data de 22 si 23 octombrie) un numar 15 exemplare (9 tauri și 6 ciute). În prealabil, a fost atent analizat și au fost desfășurate acțiuni necesare pentru controlul prădătorilor (în acest fond, pe lângă cei trei prădători deja cunoscuți din fauna noastră , fiind prezent și sacalul). S-a obținut și derogare pentru exemplare de lup. Este demn de menționat că înainte să fie făcută prima colonizare în regiune (1958), între anii 1954-1955, s-au împușcat 19 lupi.


Buna documentare, observațiile profesioniste și gradul mare de responsabilitate și interes manifestat în legătură cu acest proiect a dus la o reușită indubitabilă.
AJVPS Alba, prin această lucrare memorabilă, a urmărit asigurarea unei calități genetice superioare, menținerea unei populații cât mai viguroase care să poate rezista și în viitor în cuprinsul acestui fond cinegetic. Țelul urmărit a fost constituirea unui nucleu cât mai puternic, cu caracter sălbatic, care să ofere perenitate speciei în aceste habitate. Evoluția cârdurilor va fi observată de către personalul de specialitate. Se vor continua acțiunile pentru prevenirea braconajului, precum și toată seria de îndatoriri ce țin de buna gestionare al acestui contingent de cervide (administrarea de sare, plus hrana complementară aferentă ). Vor fi amplasate în plus mai multe camere de monitorizare ale faunei.

Iată si un scurt istoric al fondului de vânătoare Pianu (comprimat din mai multe surse bibliografice, între care si valoroasa monografie ,,Cerbul lopătar in Romania” elaborată de dr. S. Geacu in anul 2012).
În primavara anului 1957 au fost aduse 16 exemplare din parcul Șarlota, jud.Timiș, pe ruta feroviară, până în gara Sebeș. Din gară, lăzile cu cervide au fost transportate cu camionul până in pădurea Pianu-Petrești. S-a amenajat un țarc de circa 1,5 ha, împrejmuirea sa făcându-se cu rigle de lemn.
Lopătarii s-au ținut un an și jumătate în acea incintă, apoi au fost eliberați la sfârșitul anului 1958. O curiozitate, în anul 1973 s a semnalat singurul caz de albinism la un taur. Iată și câteva trofee valoroase extrase de pe acest fond: în anul 1977 -190,4 pct CIC, în 1976- 178,52 pct CIC, în 1975-178,07 pct CIC, în 1969-176 pct CIC, în 1980- 171,92 pct CIC, în 1978-171,36 pct CIC.
Conform unor statistici, în anul 1960, efectivele pe acest fond erau de circa 30 exemplare viețuind pe 2000 hectare, aproximativ 1,5 ex/ 100 hectare. Așadar, ca areal, în acel interval, lopatarii ocupau cam 2000 hectare (ar fi foarte indicat să fie analizat cam cat areal ocupa in prezent efectivele în cadrul fondului.)
Deja peste un deceniu, pe fondul de vânătoare Pianu erau efective de 66 exemplare, mărindu-se și arealul lor cu câteva sute de hectare. Cel mai mare efectiv înregistrat a fost în anul 1984, atunci când au fost estimate circa 174 exemplare. În anul 1987, efectivele erau de 165 exemplare, în anul 1990- 100 ex., în anul 2000, 96 exemplare, în 2005- 132 exemplare, iar în 2010, au fost recenzate 104 exemplare.
Între anii 1989-1991, ani în care flagelul braconajului a fost destul de accentuat, ca urmare a climatului socio-politic, s-a înregistrat o diminuare populațională de circa 50 %.
Închei având convingerea că această experiență va fi benefică pentru eco-etologia cerbului lopătar, momentul putând fi consemnat în istoriografia cinegetică drept o incontestabilă lecție despre pasiune, dăruire, implicare, devotament și spirit de unitate.
Radu V. Mija









