Arma ghintuită modernă, e o unealtă cu calităţi pe care nici visa nu le puteau bătrânii noştrii. Precizia tirului grupează plumbii în loc mare, cât palma unui copil la o distanţă de o sută de metri. Glonţul e construit pe temeiuri ştiinţifice şi după îndelungate încercări aşa încât să producă efect vânătoresc formidabil. Poartă în pântecele lui o aşa cantitate de pulbere şi aceasta e combinată cu greutatea glonţului, cu lungimea ţevii şi cu conformaţia ghinturilor în aşa fel, încât glonţul zboară făcând o curbă abea perceptibilă la distanţe utile vânătoreşti.
Arma cu alice e o flecăreaţă, şi îi şade bine să vorbească mult. La iepuri, la prepeliţe, la sitari, fazani, atunci e frumos dacă arma mănâncă multe cartuşe din geanta doldora.
Carabina e primadona. Rar de tot îi auzim rostul. Dacă ar cânta des şi-ar pierde farmecul, ar deveni flaşnetă plictisitoare. Cu carabina nu se puşcăreşte. Una din frumuseţile şi plăcerile glonţului sunt răstimpurile rare, ocaziile alese, când îl faci să zboare. Îi dai glonţului cinstea care i se cuvine. Deci prima poruncă: nu trage decât focuri utile.
O lovitură alăturea din arma cu alice e un accident; un glonţ trimis alăturea e cel puţin un păcat dacă nu o crimă. Nobleţea armei îţi impune datoria unei îngrijite ţintiri. O deplasare de câteva palme la ţintă chilăveşte vânatul. Cerbului îi rupi piciorul, îi perforezi intestinele – nobilul animal pleacă cu moartea în el, se chinuieşte ceasuri, zile poate, până scapă de viaţă, ca să rămână pradă lupilor în vreo vale îndepărtată şi nepătrunsă.
Cauţi satisfacţia – într-adevăr mare a unei împuşcături frumoase? N-o căuta în repeziciunea tirului, nici în oprirea unui vânat în plină viteză; nu o căuta în lauda că ai tras în condiţii grele, că ai tras la distanţă fără a-ţi răzima arma. Mai deplină o vei găsi, dacă ajungând lângă vânatul căzut de îndată, vei vedea urma glonţului precis acolo, unde ai voit să-l trimiţi, unde omoară instantaneu, fără durere, cred.
Carabina e o mare ispititoare. Bate la distanţe mari, te îndeamnă să scoţi din ea maximum şi să treci şi peste acesta în domeniul norocului Dar care distanţă e admisă de „etica glonţului” ? – voi fi întrebat. Şi nu voi putea da un răspuns precis. Un începător, cu o armă cu traiectorie nu prea razantă, fără lunetă, nu va fi îngăduit să trecă peste 80-100m. Un ţintaş bun, cu o armă de mare razanţă, cu lunetă precisă la fir de păr, între împrejurări de lumină, de poziţie, favorabile ( evident cu arma răzimată ) va fi corect dacă va trage în cerb şi la 200 chiar şi la 300m ( …….. ) un glonţ tras la distanţă prea mare are şansa enormă să meargă alăturea, să lovească prost, dar totdeuna şi-a pierdut mult din puterea utilă, astfel că plasat bine chiar, răneşte fără să ucidă imediat, de cele mai multe ori. Odinioară – spun poveştile – vânătorii îşi vrăjeau gloanţele ca să nimerească ţinta. Azi aş voi, ca vânătorii de vânat nobil când introduc în armă cartuşul să zică o scurtă rugăciune: „Doamne, dă frumuseţe acestui glonţ şi fereşte-mă de păcat!” Şi să nu uite această rugăciune, mai ales în clipa când pun degetul pe trăgaci.
Ionel Pop
(fragmentul face parte din articolul cu acelasi nume aparut in anul 1937 in revista ,,Carpatii”)
foto : dr. Felix Bogdan Dragomir