Poate că n-aș fi scris despre această pățanie recentă, dacă tâlcul ei nu ar fi invitat la meditație, pornind de la premisa că lumea, inclusiv cea a vânătorilor, este pestriță. Nu toți avem aceleași repere morale, iar un principiu, deși s-ar cuveni unanim acceptat, unora li se pare rizibil ori chiar utopic. Nu mai vorbesc despre faptul că oameni aparent solidari, în virtutea înclinațiilor sau aspirațiilor comune, puși în situații similare, reacționează diferit. De aici, și divergențele de opinii, competiția acerbă și invidia din sânul fiecărei tagme ori categorii profesionale.
Cunosc pușcași hapsâni, principiali, cumpătați și sfătoși în vorbe, încât, știindu-i în ambele ipostaze, te întrebi dacă nu suferă cumva de o dedublare a personalității. Un distins universitar, profesor de cinegetică, mi-a povestit cum și-a trimis asistentul, ahotnic din fire, să facă observații în preajma vizuinii unei mâțe sălbatice, pe fondul didactic al facultății. Individul, isteț dar labil psihic, părea serios și de încredere. Cum năravul din fire n-are lecuire, după ce s-a achitat de misiune, notând scrupulos datele necesare definitivării unui studiu privitor la etologia pisicii sălbatice, a împușcat… subiectul. Fatalmente, profesorul a aflat. „Bine, Nicule, dar de ce ai omorât mârtanul?”, a întrebat, ingenuu, șeful temei de cercetare. „Nu m-am putut abține”, ar fi fost răspunsul penibilului personaj.
foto : dr. Felix Bogdan Dragomir
De curând, am scris aici despre curiozitățile ce apar spontan în natură, printre care se numără și cele de factură genetică: albinismul și melanismul. Cultivate de om, acestea pot dezvolta linii, servind doar interesul pentru insolit și senzațional, nicidecum speciei și principiilor ecologice. Așadar, în acest caz, nu este vorba de un fenomen natural, ci de unul artificial, fabricat, întreținut.
Când se ivește în condiții de libertate un exemplar albinos, de orice neam ar fi el, nu poate trece neobservat. Handicapul abaterii de la normele cromatice ale spiței îl face, mai ales în cazul speciilor-pradă, vulnerabil. Singură iarna îi este prietenă. În restul anului, oricât ar încerca, instinctiv, să se camufleze, aspectul veșmântului, din păr sau pene, în funcție de clasă, îl expune în fața prădătorilor. În mod normal, dacă un melanos se poate bucura de protecția întunericului și a umbrei desișurilor, un albinos iese întotdeauna în evidență.
Știu două cazuri de căpriori depigmentați, unul la Argel, în Obcinele Bucovinei, și altul la Sighișoara, care au dispărut în scurt timp după ce le-a fost semnalată prezența, probabil din cauze naturale. Au rămas doar imaginile lor, imortalizate fotografic. Efemeritatea vietăților atipice este axiomatică, fiind doar o problemă de timp.
Într-un fond cinegetic aflat nu departe de Alba-Iulia, s-a ivit, în mod natural, cu câțiva ani în urmă, un cocoș de fazan imaculat. Pasionat de fotografia animalieră, Felix-Bogdan Dragomir, mai-marele obștii vânătorilor din zonă, a acumulat un portofoliu impresionant de imagini cu fazanul ce devenise un soi de mascotă a tagmei din această parte a țării. Pasărea a ajuns realmente vedetă odată cu popularizarea imaginii sale, într-o postură spectaculoasă, prin intermediul calendarului anual editat de asociația vânătorilor și pescarilor din județ.
Proeminența te expune, nu doar în politică. Mulți trăiesc acest adevăr. „Albul-ca-zăpada”, cum i se spunea pe acele meleaguri, scăpat de toate vicisitudinile, inclusiv de neprietenii din mediul său de viață, și-a întâlnit, de curând, dușmanul suprem: cu autorizație în regulă, aproape de închiderea sezonului, un pușcaș plin de emfază și-a manifestat abilitățile de ochitor fără drept de apel. Nimic ilegal în asta.
Să admitem că individul și l-ar fi dorit naturalizat, ca pe o raritate, prin oficiile unui taxidermist, în colecția personală de trofee. Poate că asta ar fi ținut loc de justificare, în ochii camarazilor. Dar faptul că rarisima sălbăticiune a eșuat în oala cu borș (jumulită ca orice semen al ei, realmente comun) mi se pare jalnic. Subiectul a înfierbântat deja internetul de factură cinegetică.
La fel ca și în primul ca și în primul caz, unde patima și lipsa de discernământ au prevalat asupra principiilor morale, nu pot să calific această poveste tristă și reprobabilă decât ca pe o ticăloșie. E adevărat, una memorabilă.
Dr. Gabriel CHEROIU