S-au implinit deja câteva decenii de la data suprimării de către cenzura comunistă a revistei ,,Carpații”(1933-1947 ), revistă reprezentativă a vânătorilor din Ardeal, cea mai iubită publicație de vânătoare din toate timpurile. Un adevărat etalon de profesionalism, insuflat de reputatul scriitor Ionel Pop, cel care a impus o nouă dimensiune literaturii de inspirație cinegetică. Dacă se poate vorbi despre o maturitate, corelată cu consolidarea activității vânătorești, mai ales sub aspectul său cultural, cei 15 ani de apariție glorioasă a ,,Carpaților” confirmă pe deplin afirmația mea.
Am extras niște pasaje interesante din ,,Biografia revistei -Carpatii- din Cluj” scrisă chiar de Ionel Pop la 26 aprilie 1977 :,,(…) Cum a luat fiinţă ,,Carpații” ? A fost un accident. Nu ma gândeam nici pe departe sa scot o asemenea revistă. Timpul și puterea mea de lucru erau foarte angajate de biroul meu de avocat, mai aveam si preocupări politice, mai eram si deputat, mai scriam destul de des în ziarele ,,Patria” și ,,România noua”, și în multe altele. Si apoi răstimpurile de hoinăreli vânătorești… Dar pacostea vine pe capul omului năpraznic, pe neașteptate. Si omul își face pozna într-un moment de uitare de sine. Iată acest moment:
Eram de mai mulți ani membru in ,,Consiliul superior al vânătoarei”, de pe lângă Ministerul Agriculturii. La 2-3 luni țineam ședințe, în București. Un permanent obiect de discuție era situația proastă a revistei ,,Revista Vânătorilor”. De fapt era foarte anemică, foarte slab alcătuită și fără conținut. Eterna motivare : ,,Nu avem colaboratori specialiști, vânătorii nu scriu, nu citesc și altele de acest fel”.
La începutul lunii noiembrie 1932 s-a ținut o asemenea ședință. Evident, situația revistei, la ordinea zilei. Comentariile, scuzele cele vechi. Concluzia : NU se poate face nimic !
Atunci, oarecum enervat de această eternă și sterilă discutie, ca la o inspirație de moment, m-am ridicat: ,,Domnilor, se poate face o bună revistă de vânătoare! Colaboratori pot sa fie găsiți, vânătorii pot fi încurajați să scrie, și, desigur, că o bună revistă de vânătoare ar fi și citită. Sunt convins de aceasta… Iată, eu angajez să scot, la Cluj, o revistă de vânătoare bună, cu colaboratori buni și cu cititori!”
În clipa urmîtoare m-am speriat de cele ce am grăit. Era un angajament. Nu-l mai puteam retracta, mai ales văzând zâmbetele de neîncredere ale colegilor mei, toți vânători vechi, oameni cu situații înalte.
Am plecat la Cluj, împovărat cu o îndatorire de onoare. Ce voi știi face oare? De scris nu-mi era teama. Incă de pe când eram student am început să scriu, și gazetărește și vânătorește și literar. Însă nu aveam nici o experiență în ce privește munca de redacţie într-o publicație periodică, și mai puțin în probleme de administrație. Eram conștient că va trebui să scot din buzunar sume însemnate, iar în situația mea de atunci puteam să fac față,-profesiunea de avocat îmi dădea satisfacție.
În tren, spre casă, am inceput să mă gândesc la organizarea revistei. Titlul mi-a sărit deodată în ochi: ,,CARPAȚII”. (…)
Colaboratori de elită au scris articole memorabile în paginile ,,Carpaților”. In special din Transilvania si Bucovina, acolo unde vânătoarea era la un nivel avansat față de cea din vechiul regat. De la C. Rosetti-Bălănescu (București), Ion Agârbiceanu, Col. August von Spiess (Sibiu), Maiorul R. Schnyder-Schneider(Brașov), Prof. Dragoș Navrea (Brașov), ing. N. Goția (Brașov), ing. P. Goanța (Caransebeș), ing. Julius Frolich(Reghin), ing. P. Janosi (Sebeș), Prof. Oscar Iacobi (Bistrița), ing. Richard Iacobi(Brașov), ing. Otto Witting (Brașov), ing. Emil Witting (Sibiu),prof. Dionisie Linția(Timișoara),Prof. A. Lupeanu-Melin (Blaj), dr. J. Kemeny (Brancovenesti-Mures), Col. V. Mancaș (Sibiu), Prof. E. Botezat (Cernăuți), Dr. I.Philipowicz ( Cernăuți-Sibiu), Gavril Olteanu (Reghin), Leon Proca (Sibiu), Dr. Ioan ,,Bibi” Popescu (Reghin), C.A.V. Popescu ( Făget ), Petru A. Popovici (Brașov),Hans Rampelt ( Mediaș), ing. H. Rezzori (Cernăuți), Dr.Ieronim Stoichiță (Sibiu), I. Suceava (Toplița), E. Schnell (Brașov), Dr. A. Szalay (Sibiu), M. Moșandrei (Câmpulung Muscel), ing. Aurel Comșa (Făgăras-Bucuresti), Al. I Brătescu- Voinești, Demostene Botez, Simion Vulcu, Al. Cazaban, ing. Marin Ciortea(Mediaș), cons.Gheorghe Nedici (București), Dr. V. Negrilă (Brașov), N. Săulescu (București), Prof. G.D. Vasiliu (București), Max Teban (Tg.Mureș), s.a. .
Sunt doar câteva nume din multele care au asigurat galeria, calitatea și prestigiul ,,Carpaților”. Textele tipărite erau alese cu multă exigență. Prin articolele din paginile revistei, ilustrate cu multă finețe de picturile unor artiști consacrați din arta vânătorească germană, scriitorul Ionel Pop a încercat, într-o manieră nostalgică, atingerea sensibilității cititorilor. Revista ,,Carpații” a fost clădită, trainic, după modelul publicației germane ,,Der deutsche jager”.
(…),,Huber, unul dintre proprietarii tipografiei ,,Cartea Românească”din orașul Cluj, era vânător. Acest aspect s-a oglindit în forma revistei : ,, In primul rând, el a pus toata măiestria lui și mai ales multă ambiție si mult suflet, ca revista noastră sa iasă in condițiile tehnice cele mai bune posibile.”
(…),,A căzut trăsnetul dictatului de la Viena. Am plecat la Sibiu. ,,Carpații” trebuia să apară în continuare. Am mers la vestita, vechea tipografie săsească ,,Krafft-Drottlef”. M-au primit cu neîncredere. <<Refugiat…ziarist…rău plătitor>>.(…) Nu a fost ușor. Astfel au apărut numerele din septembrie 1940 până în martie 1941 la acea tipografie dominată de sași. In martie 1941, mare surpriză și bucurie. Huber reușit să-și aducă tipografia la Sibiu.De acum s-a sudat vechea legătură. ,,Carpații” apăreau la ,,Cartea Românească” din Sibiu. La începutul lui 1945 această tipografie a revenit la Cluj și a început de la numărul IV. 1945. Conform unei obligațiuni legale, începând cu numărul din ianuarie 1937, a trebuit sa apară –Ionel Pop- ca proprietar, director și editor al revistei. Apoi, de pe frontispiciul numărului de noiembrie 1947 a dispărut numele meu, l-a șters cenzura, ca cel al unei ,,persona non grata”.
(…) Rând pe rând, s-au tors fire între revistă și cititorii ei. Astfel s-a putut înjgheba și apoi întări un fel de ,,familie” a ,,Carpaților”. Numărul abonaților la început a fost modest, vreo 6-700, înmulțindu-se apoi in ritm viu. S-a ajuns la 8000 abonați plătitori. Se tipăreau cam 10 000 exemplare, plusul pentru vânzările cu numărul, pentru multele gratuități-colaboratori, licee-,pentru schimburi,etc.(…)
Intr-un dulap din biroul meu s-a îngrămădit ,,arhiva” revistei, cu mii de scrisori de la abonați, cititori, colaboratori. Puvoaiele soartei le-au maturat in vreun gunoi, ca și tezaurul de manuscrise ce urmau sa fie publicate. Numărul 1 din 1948 a fost alcătuit, tipărit în pagini și dus la cenzura. Prin 10 ianuarie 1948 am primit o bucată de hârtie de la oficiul de cenzură. Eram încunoștințat că revista ,,Carpații” a fost suprimată. Mărturisesc că am avut o strângere de inimă. Apoi m-am liniștit. E mai bine așa! N-a murit de inaniție sau de vreo boală urâtă. A murit in picioare.”
Iată cât de sublim încheia dr. Gabriel Cheroiu capitolul -Fenomenul ,,Carpații” – din primul volum al vastei și valoroasei sale lucrări ,,O istorie a literaturii cinegetice române”, apărută in anul 2003 : (…),,Indiscutabil, ,,Carpații” a fost nu atât o revistă, cât un fenomen, o formă insolită de romantism. Independentă și obiectivă, afabilă și totodată intransigentă, publicația a fost citită cu plăcere de contemporani și degustată cu nostalgie de urmași”.
Peste ani, imediat după falsa și aparenta ,,eliberare” de sub jugul comunist, niște oameni inimoși, în frunte cu ing. silvic Paul Decei, au avut o tentativa ambițioasă dar utopică, de a reînvia ,,Carpații”. Astfel, în anul 1991, regretatul ing. Paul Decei a lansat primul număr al revistei noi ,,Carpații”. In ciuda faptului că acest prim număr a fost ilustrat în totalitate de către experimentatul silvicultor, precum și al materialelor scrise de specialiștii veterani (Prof. V.Cotta, Dr. Dimitrie Radu, Dr. Horia Almășan, ing. N. Străvoiu, N.Cristoveanu), impactul către cititori a fost unul redus.
La acea vreme, venerabilul C. Roseti-Bălănescu, care încă mai trăia, nu era de acord cu proiectul reapariției ,,Carpaților”. Iată ce mărturisea chiar el în primul dar și ultimul număr al ,,Carpaților” (nr. 1, mai 1991, pag. 4) :,, acest titlu de revistă trebuie sa rămână neatins, neîmprumutat, monopol al acestei reviste și al regretatului ei creator, care reprezintă în istoria vânătoarei noastre o adevărată epocă ”.
A doua încercare post-decembristă de a readuce la viață ,,Carpații” a avut loc în toamna anului 2004. Îmi amintesc cu câtă emoție am cumpărat acest nou număr, o surpriză plăcută pentru mine, de la un chioșc de ziare din centrul orașului Brașov. Citind materialele din cuprinsul ei am crezut și m-am amăgit pe moment, sperând că ceva benefic s-a produs in universul cinegetic de pe plaiurile mioritice. Peste putină vreme mi-am dat seama că fusesem naiv să cred așa ceva.
Noua revistă a fost editată de către Dl. Vasile Dobrin și a fost mai mult decât un simplu experiment. A apărut sub ciclul a 12 numere, ultimul văzând cerneala tiparului în luna martie 2006. Apoi și această zvâcnire s-a stins. Chiar dacă proiectul a fost inițiat din diverse motive de ordin financiar, eu cred că a reprezentat un aport benefic in lumea culturală vânătorească. Multe materiale, scrise de profesioniștii de atunci (specialiști, publiciști și scriitori), au rămas dovezi ale concepțiilor de acum un deceniu, ale tendințelor și ale speranțelor care se propagau în tagma împătimiților întru Hubertus. Este scuzabilă chiar și apariția în paginile revistei ale unor diletanți, silvicultori oportuniști din silvo-cinegetica românească.
Primus inter pares, Ionel Pop, corifeul fără pereche al spiritului ,,Carpaților”, în memoria și sufletelor vânătorilor, va dăinui multa vreme de acum înainte!
Sper ca prin prezentarea și promovarea cât mai corectă și responsabilă a vânătorii, cu toate laturile ei, în special cele culturale, se desăvârșește cultura vânătorească, cam șubredă la noi. Imaginea vânătorului român a fost denaturată, în mare măsură, chiar de el însuşi . Si cel mai intens, în ultimul deceniu, cu invazia spațiului online și propagarea de texte mediocre și de fotografii lipsite de decentă și etică vânătorească. Efectul vizual a fost unul extins și a adus atingere multor retine sensibile .
A-ti depăși condiția de simplu pușcaș cu țidula de ,,vânător” este o cerință actuală, în ton cu mersul vremurilor. Depinde de fiecare cum și ce va alege. Cum îl va îndemna rațiunea și cum se vor controla tentațiile și pornirile primare.
Potrivit cred că este, în încheiere, să ofer cititorilor un scurt fragment, de acum mai bine de un secol, scris de N.N. Herjeu , apărut în ,,Farmecul vânătoarei ” în anul 1912 :
,,De sigur că, între alte multe frumuseți și minunății pe lumea asta, vânătoarea nu e cea de pe urmă. O pasiune, care ca toate pasiunile, te cucerește, te subjugă; o pasiune puternică , care deschide noui orizonturi sufletului; care încântă ca o melodie și desfătează ca o pictură. Plină de poezia primitivă și de măreția elementară a naturii, viața de vânător primește simțirea cu fiecare zi și o înalță în fiece clipa, agățând-o de dantelăria fantastică a unei veșnice surprize, a unei necontenite așteptări”
Radu V. Mija
