În galeria creatorilor de frumos din sfera cinegetica autohtonă, gravorul-orfevrier arădean, Abraham Ludovic Zoltan, ocupă un loc binemeritat.
Fin și talentat artizan, maestrul este ghidat tot timpul de dorința de a crea și desăvârși fiecare solicitare, oricât de complexă ar fi. Stilul, eleganța vizuală, precum și generoasele note de frumusețe nu au un tipar de descriere prin cuvinte. Se simt și, indiscutabil, capătă valențele unor opere de artă miniaturale!
Proiectele sale au bucurat ochii și sufletele atâtor pasionați. L-am cunoscut pe eruditul Zoli, acum aproape două decenii. Să-i schițez o prezentare laudativă ar fi poate o etalare subiectivă, de aceea cred că mai potrivit ar fi să expun o mică parte din creațiile sale, care sunt realmente emoționante! Căci ele vorbesc singure! Primesc rapid toată atenția și prețuirea. Fie că sunt motive zoomorfe, sau florale, combinații și execuții de simetrie, toate sunt înnobilate de măiestrie, armonizare si dedicație.
În tagma vânătorilor, deja de milenii, un prag însemnat l-au marcat legăturile create între vânători și armele lor. Multe asemenea unelte au fost personalizate prin motive și însemne specifice, în raport cu gusturile fiecărui posesor.
Neindoielnic, gravura reprezintă un gen aparte al artelor vizuale, iar gravarea armelor este o operațiune cu tehnici extrem de migăloase, care reclamă răbdare, timp, inspirație, tenacitate, dar și mult talent. Gravura unei arme poate dura chiar și luni de zile, în raport cu cerințele și pretențiile deținătorului. Ornarea și acuratețea gravurilor se poate lesne remarca. Fac cinste, și în timp nu vor învechi valoarea obiectului. Dimpotrivă!
În Germania, poate nu întâmplător, există o scriitură care spune că ,,tot ceea ce este durabil cere sacrificii greu de cântărit”!
Spre exemplu, dacă se alege o tematică zoomorfă (elemente faunistice din zone ecuatoriale, tropicale, temperate, polare etc.), pe lângă cunoașterea proporțiilor anatomice ale mamiferelor si păsărilor, trebuie studiate și anumite ipostaze ce țin de etologia lor.
Temele și motivele cele mai frecvent întâlnite pe armele cu țevi ghintuite sunt episoade desprinse din modul de viață și mediul unor mamifere (câteodată și păsări). Un vânător alpin, cu predilectie, apreciază caprele negre, în habitatul lor, cu circuri și văi glaciare, alături de flora aferentă. Tot vânătorul de munte va alege și cerbii în perioada rutului, sau cocoșul de munte în frenezia rotitului, ursul năpraznic, cu statura sa herculeană, cel din etajul colinar va agrea mistreții în goană, alături de câinii hărțuitori, dar si sfiosul căprior în ,,alergatul” care dinamizează cele câteva săptămâni ale verii.
Vânătorii care întrebuințează tipuri de arme cu tevi lise vor dori să vadă gravat pe bascule, care sunt nucleul mecanismelor, vânatul din zăvoaie și lăstărișuri, sitari, fazani, potârnichi, rațe, anumiți câini din rasele indrăgite de ei etc.
Destul de larg sunt prezente și motivele florale, exotice, frunzele diverșilor arbori și arbuști, pedantele gravuri de tip„arabesque” etc. Foarte elegante și apreciate sunt și motivele cu viță de vie sau cu iederă. Mulți doritori preferă monograme scrise cu litere în diverse forme. Astfel, pe lângă scene de vânătoare caracteristice arealului unde vânează proprietarul, se poate recurge prin gravură și la încrustrări cu aur și argint, complexe monograme ș.a. .
Este de înțeles că gravurile nu au doar un rol estetic, ele, prin gradul calitativ al executiei vor spori valoric arma respectivă. Laboriosul proces de creație al unui ornament, nu se limitează doar la gravură (cu ustensilele aferente), de cele mai multe ori fiind necesare riguroase cunoștințe de orfevrărie, o îndeletnicire străveche, care comasează mecanică fină, gravură, bijuterie.
Pe mapamond există felurite ateliere, poate cele mai multe pe continentul european, care mai execută gravuri unicat, iar faima lor crește de la an la an. Gravurile de sorginte germanică sunt, de departe, emblema europeană a traditiilor vânătorești ancestrale.
Din pacate, în România, există foarte puține ateliere specializate, însă firma ,,Eurotopaz Engraving” deja este arhicunoscută. Îndemânarea maestrului care a creat-o derivă din multă deprindere si muncă, exercitate de a lungul anilor. Iar experiența sa este foarte apreciată! Fiecare lucrare de gravură necesită viziune, un nivel de concentrare, o strategie și un mod de lucru. Ca să nu mai amintesc timpul dedicat.
Zoli lucrează exclusiv manual, după metode ,,old school”, fără aparate pneumatice, cu cele mai ingenioase scule, multe create chiar de el, realizând în această manieră multe gravuri unicat.
Stadiul uceniciei l-a parcurs în atelierul de gravură din Arad, unde și-a început activitatea ca medalist-orfevrier. A realizat un număr mare de insigne și medalii, cu tot felul de personalități din istoriografia românească. A primit lecții de sculptură de la trei reputati maeștri arădeni: Biro Ștefan, Emil Vitroel și Ioan Tolan. Ideea de a grava arme de vânătoare a avut-o atunci când a răsfoit un catalog cu arme gravate care au fost pentru el deopotrivă, provocare și invitație.
Demn de amintit este că și fiica acestuia este foarte talentată în nobila artă a gravurii!
Experiențele personale avute cu Zoli se întind deja pe parcursul a două decenii, iar de fiecare dată, maestrul a rezonat cu dorințele mele! Țin să-i mulțumesc și pe această cale pentru distinsa sa muncă!
Stimate prieten, pentru tine, un cordial salut vânătoresc, sănătate, inspirație și multă putere de muncă !
Radu V. Mija






















